În data de 27 septembrie 2011, după Sfânta Liturghie oficiată de către Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, în Catedrala Protopopească „Sfântul Ierarh Nicolae”
Lună: septembrie 2011
Sfântul Ierarh Martir ANTIM IVIREANUL cinstit mâine 27 SEPTEMBRIE în PROTOPOPIATUL OLTENIŢA []
În Patriarhia Română va fi organizat, anul viitor, în contextul Anului omagial al Sfântului Maslu şi al Îngrijirii bolnavilor, Concursul „Copiii – Mâinile lui Hristos”. Hotărârea a
A IV-a ediţie a CONGRESULUI NAŢIONAL „HRISTOS ÎMPĂRTĂŞIT COPIILOR” La Palatul Patriarhiei au început astăzi, 19 septembrie 2011, lucrările Congresului Naţional Hristos împărtăşit copiilor care se află la a
Întâlnirea de informare pentru preoţi şi coordonatorii serviciilor sociale ai comitetelor parohiale din cadrul Protopopiatului Olteniţa, cu participarea reprezentanţilor Centrului Eparhial, unde au fost prezentate informaţii despre mobilizarea
Din iniţiativa şi cu binecuvântarea Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, Marţi, 6 septembrie 2011, Protopopiatul Olteniţa a fost gazda proiectului Centrului Eparhial „