Congres Internaţional dedicat FAMILIEI CREŞTINE la Palatul Patriarhiei

La Palatul Patriarhiei, în Aula Magna Teoctist Patriarhul s-au deschis astăzi lucrările Congresului Internaţional de Teologie Familia creştină, o binecuvântare pentru Biserică şi societate. Congresul, organizat în contextul Anului Omagial 2011, dedicat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Tainei Sfântului Botez şi a Sfintei Cununii, a debutat astăzi, 1 noiembrie, şi se va încheia joi, 3 noiembrie.

În deschiderea lucrărilor congresului, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a rostit un scurt cuvânt în care a vorbit despre familia creştină, familie care are la bază Taina Sfântului Botez şi Taina Sfintei Cununii.

Totodată, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a evidenţiat legătura dintre familia creştină şi Biserică.

„Familia este binecuvântare şi lumină a iubirii Preasfintei Treimi, întrucât în ea omul trăieşte taina şi bucuria filiaţiei, fraternităţii şi paternităţii. Din familia creştină credincioasă copilul învaţă să caute familia spirituală sfinţitoare, adică Biserica, ai cărei membri sunt numiţi fii şi fiice, fraţi şi surori, părinţi şi maici duhovniceşti în Hristos, Fiul Tatălui ceresc”, a spus Preafericirea Sa.

Referindu-se la Botezul creştin, Patriarhul României a arătat că această Taină înseamnă pentru om afundarea lui harică în viaţa şi iubirea Preasfintei Treimi.

Au urmat mesajele din partea Ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, rostit de către dl. Nicolae Ivăşchescu, şi din partea Secretariatului de Stat pentru Culte rostit de către dl. Nicolae Adrian Lemeni. Apoi, a adresat un cuvânt dl. Dan Berindei, Vicepreşedintele Academiei Române şi dl. Ioan Pânzaru, Rectorul Universităţii Bucureşti.

Congresul este organizat de Patriarhia Română prin Sectorul Teologic Educaţional.

[]

Related Posts

Sari la conținut