Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Vincenţiu, Întâistătătorul Eparhiei Sloboziei şi Călăraşilor, în perioada 18 aprilie – 24 aprilie 2012, Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului „Izvorul Tămăduirii” al vechii catedrale din Slobozia, după informează Biroul de Presă al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor.
Astfel, miercuri, 18 aprilie 2012, de la orele 16:30 va avea loc primirea Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului „Trihirusa” de la Sfânta Mănăstire Neamţ, la Catedrala Episcopală, urmată de slujba de Te Deum. Începând cu orele 17:30, după slujba de Te Deum, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu, soborul de preoţi şi credincioşii vor pleca într-o procesiune pe străzile municipiului Slobozia până la Mănăstirea „Sfinţii Voievozi”, unde sfânta icoană va fi depusă într-un baldachin în curtea sfântului lăcaş, spre închinare tuturor credincioşilor.
În ziua sărbătorii hramului Mănăstirii „Izvorul Tămăduirii”, vineri, 20 aprilie 2012, va fi oficiată Sfânta Liturghie de către Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu. La slujbă vor participa toţi membrii clerici ai Permanenţei Consiliului Eparhial, preacucernicii părinţi protopopi ai Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, preoţii din municipiul Slobozia și din parohiile Eparhiei. Împreună rugători vor fi şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, judeţene şi credincioşi.
Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului va rămâne spre închinare până marţi, 24 aprilie 2012, orele 10:00, când va fi pregătită pentru întoarcerea la Mănăstirea Neamţ.
[]