La 25 aprilie, anul 1885, Patriarhia Ecumenică de Constantinopol recunoaşte autocefalia Bisericii Ortodoxe Române. Patriarhul ecumenic Ioachim al IV-lea a trimis mitropolitului primat Calinic Miclescu, în calitate de preşedinte al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, Tomosul de autocefalie prin care “cu bucurie sufleteasca binecuvintează Biserica Ortodoxa Romana, recunoscându-o autocefala întru toate de sine ocârmuită’. Tot acum, Patriarhul ecumenic Ioachim al IV-lea a comunicat printr-o scrisoare enciclica tuturor Bisericilor Ortodoxe Autocefale surori, adică Patriarhiilor Alexandriei, Antiohiei si Ierusalimului, precum şi Bisericilor Rusă, Greacă, Sârba şi Arhiepiscopiei Ciprului recunoaşterea autocefaliei acordate Bisericii Ortodoxe Romane.
Acest document este rodul unei îndelungi activităţi diplomatice întreprinse de ierarhii români cu sprijinul demnitarilor de stat, care au susţinut cu argumente istorice cauza nobilă a Bisericii Ortodoxe Române în faţa Patriarhiei Ecumenice. Urmând cursul istoriei naţionale, Biserica din România independentă trebuia să-şi revendice autocefalia, echivalent bisericesc al izbândei de la 1877. Prin tomosul din 25 aprilie 1885, Patriarhia Ecumenică renunţă a se mai erija în Biserică-mamă şi adoptă poziţia firească de Biserică-soră a Bisericii Ortodoxe Române.
Iată cum au decurs lucrurile în ceea ce priveşte recunoaşterea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române de către Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol:
Astfel, la 30 martie 1884, patriarhul ecumenic Ioachim al III-lea s-a retras din scaun, în locul său fiind ales Ioachim al IV-lea, care a păstorit între 1 octombrie 1884 şi 14 noiembrie 1886. În Cancelaria patriarhală de la Constantinopol, relaţiile cu Biserica românească erau mai puţin tensionate şi decurgeau firesc spre recunoaşterea autocefaliei. Biserica Ortodoxă Română, cu sprijinul Guvernului României, a continuat activitatea diplomatică printr-un schimb de scrisori cu Patriarhia Ecumenică, desfăşurat la începutul anului 1885.
Reprezentant al regelui Carol I, ministrul cultelor şi al instrucţiunii Publice, Dimitrie A. Sturdza, a fost cel care a apărat interesele Bisericii în faţa patriarhului Ioachim al IV-lea, fiind mandatat de mitropolitul primat Calinic Miclescu să solicite ‘recunoaşterea necondiţionată a autocefaliei Bisericii naţionale’. În februarie 1885 a avut loc ‘o adunare secretă la Mitropolia din Bucureşti, la care au luat parte mitropoliţii şi episcopii ţării’, în cadrul căreia au fost formulate ‘cererile episcopatului român către Patriarhie d-a se recunoaşte autocefalia’. Episcopii Melchisedec Ştefănescu al Romanului şi Iosif Gheorghian al Dunării de Jos au fost însărcinaţi cu redactarea unei scrisori destinate patriarhului ecumenic Ioachim al IV-lea, din textul căreia urma să reiasă doleanţele ierarhilor români.
Statul român către patriarhul Ioachim al IV-lea
La 20 aprilie 1885, scrisoarea Sfântului Sinod a fost trimisă Patriarhiei Ecumenice, împreună cu o adresă oficială, purtând antetul Ministerului Cultelor, semnată de Dimitrie Sturdza. Demnitarul român comunica Sanctităţii Sale că ataşează scrisoarea ‘Părintelui Callinic Mitropolit al Ungro-Valahiei şi Primat al României, prin care Înaltpreasfinţia Sa în numele Sfântului Sinod al României, după ce a primit aprobarea Maiestăţii Sale Regelui, Augustul meu Stăpân, şi a guvernului Său, cere de la Sanctitatea Voastră să binevoiţi a acorda binecuvântarea Voastră, Bisericii autocefale a Regatului României, ca soră de aceeaşi credinţă ortodoxă’. Totodată, în numele regelui şi al guvernului, mulţumea patriarhului ecumenic ‘pentru spiritul plin de bunăvoinţă şi pentru simţămintele înalte, ce a arătat în aceste împrejurări, pentru a ajunge cu toţii la un rezultat atât de priincios pentru unitatea şi pacea Sfintei Biserici a Răsăritului’.
Mitropolitul primat Calinic Miclescu către patriarh
Scrisoarea semnată de ‘al Înalt Sanctităţii Voastre mai mic în Domnul şi împreună-liturghisitor Arhiepiscop şi Mitropolit al Ungro-Valahiei, Primat şi Preşedinte al Sfântului Sinod al României, Callinic’ solicita oficial recunoaşterea formală a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române. Din text reiese că primatul român amintea Patriarhiei Ecumenice autocefalia cu care ‘Biserica Ortodoxă Română a fost declarată, bucurându-se de o independenţă egală cu aceea a celorlalte Biserici autocefale’. Mitropolitul Calinic Miclescu solicita binecuvântarea Patriarhiei Ecumenice şi ‘comunicarea prin Ea a acestui fapt şi celorlalte Biserici autocefale’: ‘Vin să rog pe Sanctitatea Voastră să binevoiţi a da binecuvântarea Voastră acestui fapt, săvârşit în interesul religiei, şi a recunoaşte Biserica autocefală a Regatului României ca soră de acelaşi rit şi de aceeaşi credinţă întru toate’. Mitropolitul de fericită amintire Antonie Plămădeală al Ardealului sublinia că primatul român nu solicita autocefalie pentru Biserica pe care o păstorea ci binecuvântare ‘ca semn al unei autocefalii existente în fapt, care avea nevoie numai de confirmare’. Totodată, în numele ierarhilor români, mărturisea că ‘Sfântul Sinod al Bisericii Autocefale a României va sta întotdeauna în legătură dogmatică şi canonică cu Prea Sfântul Tron Ecumenic, ca şi cu celelalte Biserici Ortodoxe Autocefale’.
Patriarhul ecumenic Ioachim al IV-lea către statul român
Sinodul patriarhal, întrunit la 25 aprilie 1885, a luat cunoştinţă de adresele primite din România şi a redactat scrisorile de răspuns, pe care le-a trimis în ţară prin Gheorghe Ghica, reprezentantul român al Constantinopol. Patriarhul ecumenic Ioachim al IV-lea scria reprezentantului regelui Carol I şi al Guvernului României, ministrul Dimitrie Sturdza, ‘care cere de la Marea noastră Biserică a lui Hristos binecuvântarea şi recunoaşterea Prea Sfintei Biserici a Regatului României ca autocefală’: ‘Cererea aceasta, primind-o cu plăcere ca raţională, dreaptă şi corespunzătoare cu aşezămintele bisericeşti, ne-am grăbit a o împlini’. În acest sens, anunţa că a fost redactat ‘Sfântul Tom patriarhicesc şi sinodal ¤…Ą prin care Tom binecuvântăm pe Prea Sfânta Biserică a României, recunoscând-o autocefală şi întru toate de sine administrată, şi proclamăm pe Sfântul ei Sinod, frate în Hristos prea iubit’. Regelui Carol îi trimitea ‘părinteşti binecuvântări’ şi îl anunţa de ‘călduroase rugăciuni pentru gloria Maiestăţii Sale, care totdeauna cu mărinimie ocroteşte drepturile şi interesele Bisericii Ortodoxe a României, şi pentru prosperitatea poporului român, care a păstrat neatins sfântul depozit al sfintei noastre credinţe, celei nepătate’.
Patriarhul către mitropolitul primat Calinic Miclescu
Tot la 25 aprilie 1885 a fost trimis şi răspunsul patriarhului ecumenic Ioachim al IV-lea către mitropolitul primat al Ungrovlahiei, Calinic Miclescu, prin care se anunţa rezultatul solicitării recunoaşterii autocefaliei: ‘Această cerere a prea scumpei şi respectatei Înalt Prea Sfinţiei Voastre, luându-o în consideraţie împreună, cu Sfântul de pe lângă Noi Sinod al Prea Sfinţiţilor Mitropoliţi, fraţi iubitori ai noştri în Sfântul Duh şi coliturghisitori, şi chibzuind împreună asupra ei, am găsit-o raţională şi dreaptă, şi corespunzătoare cu aşezămintele bisericeşti’. În acest sens, era anunţată Bisericii Ortodoxe Române redactarea ‘Sfântului şi legalului Tom Patriarhicesc şi Sinodal, prin care cu bucurie sufletească binecuvântăm pe Prea Sfânta Biserică a României, recunoscând-o autocefală şi întru toate de sine administrată şi proclamând pe Sfântul ei Sinod de frate prea iubit în Hristos’. Asigura, de asemenea, că a fost trimisă enciclica prin care se comunica ‘după prescripţiile vechi acest fapt îmbucurător şi tuturor celorlalte Biserici ortodoxe autocefale’.
Mesajul regelui Carol I pentru Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române
Şedinţa de primăvară din anul 1885 a Sfântului Sinod al Bisericii Autocefale Ortodoxe Române a fost deschisă cu mesajul regelui Carol I, prin care suveranul ţării cataloga recunoaşterea autocefaliei Bisericii drept ‘un fapt de mare însemnătate’: ‘Sunt fericit a anunţa Prea Sfinţiilor Voastre, că autocefalia seculară a Bisericii ortodoxe române a căpătat binecuvântarea Sanctităţii Sale Patriarhului Ecumenic, şi că astfel poziţia Bisericii române, egal îndreptăţită cu celelalte Biserici ortodoxe autocefale, surorile ei de aceeaşi credinţă şi de acelaşi rit, se află bine definită’. Totodată, aprecia buna colaborare dintre Biserică şi guvern în aceste acţiuni diplomatice faţă de Patriarhia Ecumenică: ‘Acest bun rezultat l-am obţinut prin stăruinţele Guvernului Meu, cu concursul luminat şi patriotic al Prea Sfinţilor Mitropoliţi şi Episcopi ai Bisericii române şi graţie înaltelor simţăminte de adevărată frăţie creştinească, ce însufleţeşte pe Sanctitatea Sa Ioachim IV şi pe Sfântul său Sinod’. În continuare, suveranul ţării recunoştea rolul Bisericii Ortodoxe în statul pe care îl conducea: ‘Biserica, din a cărei apărare în secolele trecute Românii îşi fac gloria lor, a fost totdeauna nedeslipită de destinele ţării. Pătruns de acest adevăr istoric şi cunoscând credinţa nestrămutată a poporului în religia lui strămoşească, din cea întâi zi şi în tot timpul Domniei Mele am avut dinaintea ochilor Mei un ţel constant, mărirea şi întărirea Bisericii române, pentru ca ea să rămână acea mare instituţie naţională de Stat, pe care poporul român să se poată totdeauna sprijini’. Prin aceasta, asigura Bisericii sprijinul necondiţionat al statului: ‘Ţara întreagă îşi are ochii ţintiţi asupra acestei sfinte adunări. Cunosc simţămintele religioase şi patriotice, de care este însufleţit Sfântul Sinod, şi de aceea guvernul Meu îl va sprijini în toate măsurile, ce va lua în înţelegere cu dânsul şi care duc la împlinirea scopului, ce urmărim cu toţii – întărirea şi mărirea Bisericii şi a patriei.’ Acestea fiind spuse, ‘eu declar deschisă sesiunea de primăvară a Sfântului Sinod al Bisericii ortodoxe române’. ‘Dat în Castelul Peleş în 1 Mai, anul 1885’, semnează regele Carol I.
Din 1925 Biserica Ortodoxă Română este organizată ca Patriarhie. În acel an, pe 4 februarie, Sfântul Sinod a hotărât sa înfiinţeze Patriarhia Ortodoxă Română. Mitropolitul primat a fost ridicat la treapta de patriarh. Legea pentru înfiinţarea Patriarhiei a fost promulgată la 25 februarie 1925. Pe 1 noiembrie 1925 a avut loc înscăunarea lui Miron Cristea ca prim patriarh al României.
