În data de 14.05.2012, în cadrul Sectorului Social – Misionar al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, s-a desfășurat a doua întâlnire de lucru cu asistenții sociali din Protopopiatele din Eparhie cu tema Noul cadru legislativ în domeniul asistenței sociale.
La întâlnire au participat: consilierul social-misionar Pr. Sturzoiu Daniel George, inspectorul social și asistenții sociali din cadrul Birourilor de asistență socială din Protopopiatele Slobozia, Fetești, Urziceni, Călărași, Lehliu, Oltenița și din Parohia Movilița.
Obiectivele care sunt urmărite în cadrul celor trei întâlniri de lucru cu asistenții sociali, programate pentru anul 2012, vizează înțelegerea și aplicarea prevederilor statutare în ceea ce privește desfășurarea activității sociale în Biserica Ortodoxă Română, identificarea oportunităților de intervenție în parohiile din Episcopia Sloboziei și Călărașilor, din punct de vedere social, influența cadrului legislativ național din domeniul asistenței sociale asupra intervențiilor efectuate la nivel parohial și identificarea potențialilor parteneri sociali de la nivelul comunităților locale în vederea sprijinirii intervențiilor sociale realizate la nivelul parohiilor din Episcopia Sloboziei și Călărașilor.
Cea de a doua întâlnire de lucru a propus specialiștilor din domeniul social care lucrează în Episcopia Sloboziei și Călărașilor o abordare complexă a Legii nr.292/20 decembrie 2011 și a fost apreciată de către cei prezenți ca fiind interactivă și eficientă, venind în sprijinul unei bune desfășurări a activității sociale din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor.
[]