Hramul Catedralei Episcopale „Înălţarea Domnului”

Joi, 24 mai 2012, în ziua prăznuirii Înălţării Domnului, Catedrala Episcopală din Slobozia şi-a sărbătorit hramul.

Programul zilei a debutat la ora 8:30, Preasfinţitul Părinte Vincenţiu săvârşind Sfânta Liturghie arhierească, înconjurat de părinţi consilieri ai Centrului Eparhial şi de un sobor ales de preoţi şi diaconi.

La vremea predicii Preasfinţia Sa a vorbit credincioşilor despre marea prăznuire a Înălţării la cer a Mântuitorului Iisus Hristos, care în Biserica Ortodoxă Română este şi pomenirea eroilor neamului.

După otpustul Sfintei Liturghii, a fost săvârşită slujba Parastasului pentru ctitorii Catedralei Episcopale.

După Sfânta Liturghie, Preasfinţia Sa, însoţit de preoţii, diaconii şi credincioşii, prezenţi la slujbă, au pornit în procesiune până la Monumentul Eroilor din Parcul Tineretului. După onorul militar, a fost săvârşită slujba de pomenire a eroilor neamului, programul continuând cu depuneri de coroane şi defilarea gărzii militare.

Related Posts

Sari la conținut