În perioada 23 – 26 noiembrie 2012, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte VINCENŢIU, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, Sectorul Social – Misionar, coordonator al activităţilor sociale din cadrul Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor în colaborare cu Birourile de Asistenţă Socială ale Protopopiatelor Călăraşi şi Olteniţa, a organizat două ateliere de lucru cu coordonatorii sociali din cadrul comitetelor parohiale, cu tema „Parteneriatul social în contextul noii legislaţii din domeniul social”, locul desfăşurării fiind în Centrul Socio-Cultural „Episcopul Damaschin”.
În cadrul întâlnirilor a fost prezentat noul cadrul legislativ care trebuie cunoscut şi pus în aplicare de către coordonatorul social de la nivelul fiecărei parohii, fiind subliniate drepturile şi obligaţiile unei astfel de persoane, conform normelor legale în vigoare.
Toate persoanele prezente au evidenţiat prin intermediul exerciţiilor pe grupe de lucru, activităţile social-filantropice dezvoltate în parohii, realizându-se un schimb de experienţă, şi nu în ultimul rând, o prezentare a modului de desfăşurare detaliată a activităţilor, oferindu-se un model de bună practică pentru toţi cei prezenţi.
La aceste două întâlniri au participat 40 de persoane, fiecare primind la sfârşit un certificat de participare.