Secretariatul Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogeine informează:
Sub preşedinţia Preafericitului Părinte Daniel, Arhiepiscopul Bucureştilor, Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiitorul tronului Cezareei Capadociei şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a întrunit în după-amiaza zilei de 18 februarie 2013, Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei la Reşedinţa Patriarhală din Bucureşti.
În deschiderea lucrărilor, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel referindu-se la ordinea de zi a Sinodului Mitropolitan a spus: „Stabilirea prin consultare deschisă, urmată de vot secret consultativ, a unei liste de doi candidaţi dintre ierarhii eligibili pentru scaunul vacant de Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei, iar a doua parte a şedinţei noastre de lucru va fi consacrată prezentării rapoartelor financiar-contabile ale eparhiilor din Mitropolie, apoi vor fi prezentate rapoartele privind inventarul reşedinţelor chiriarhale. De asemenea, avem aprobarea textului condacului, icosului şi sinaxarului Sfântului Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeei, precum şi a icoanei acestuia, desemnarea reprezentantului Mitropoliei în Comisia pentru evaluarea învăţământului teologic preuniversitar, înfiinţări şi reactivări de mănăstiri”.