Ședința Administrativă lunară a preoților din cadrul Protopopiatului Oltenița

În ziua de Luni, 14 Aprilie 2014, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a avut loc Şedinţa administrativă a preoţilor din Protopopiatul Oltenița.

 

Din partea Centrului Eparhial a participat preacucernicul părinte Marcel-Mihail Neacșu, consilier în cadrul Biroului de Audit al Centrului Eparhial.

 

După ce a fost rostită rugăciunea de început, preacucernicul părinte Consilier Marcel-Mihail Neacșu a declarat ședința deschisă, prezentând la începutul ședinței temeiul privind organizarea procesiunii din data de 22 Aprilie 2014, organizat cu ocazia sărbătorii „Izvorul Tămăduirii”-hramul Mănăstirii „Sfinții Voievozi” din Slobozia. Preacucernicul părinte Consilier a comunicat preoților din protopopiat că în acest an va fi adusă spre închinare Icoana Făcătoare de Minuni de la Mănăstirea Râșca din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

 

După această prezentare, părintele consilier a dat cuvântul preacucernicului părinte Necula Marian, Protopop de Oltenița, care comunicat preoților adresele primite de la Centrul Eparhial, referitoare la Sectoarele Administrativ–Bisericesc, Economic–Financiar, Cultural, Social–Misionar și Mass-Media, punctând aspecte legate de fiecare adresă în parte.

 

În cadrul Ședinței administrative din această lună a fost susținut referatul cu tema „Scoaterea Sfântului Agneț în Joia Mare în vederea pregătirii Sfintei Împărtășanii pentru bolnavi”, susţinut de preacucernicul părinte Ferenț Marian de la parohia „Sf. Vasile”-Podu Pitarului”.

 

Ședința administrativă s-a încheiat cu rostirea rugăciunii „Cuvine-se cu adevărat”.

 

A consemnat PC Preot Ciobanu Daniel, secretar al Protopopiatului Oltenița.