Vineri, 28 noiembrie 2014 la Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” din Oltenița s-a desfășurat un Concurs Interdisciplinar dedicat „Martirilor Brâncoveni”.
Au participat 60 de elevi de la 12 școli din cadrul Protopopiatului Oltenița. Elevii participanți au fost pregătiți în grupe de câte patru. Concursul a fost structurat pe două secțiuni: gimnaziu (clasele V-VII) și liceu (clasele IX-XII).
Copiii au avut de parcurs trei probe: prima probă, artistică, în cadrul căreia au intonat fragmente din balada brâncovenilor, au prezentat icoane sau au recitat poezii creații proprii dedicate martiriului Domnitorului Constantin Brâncoveanu și fiilor săi; a doua probă de cunoștințe, în cadrul căreia au răspuns unor întrebări formulate de juriu privitoare la viața, activitatea și martiriul brâncovenilor; la a treia probă echipele care s-au situat la egalitate și-au adresat reciproc întrebări.
Juriul a fost compus din: Preacucernicul Preot Protopop Necula Marian, Preacucernicul Preot Puisor Arcadie-Alin, Inspector pentru Disciplina Religie, Doamna Director Becheru Elena și Domnișoara Director Adjunct Niculescu Emilia din partea școlii gazdă și Domnul profesor de Istorie Stan Florin.
Pentru secțiunea gimnaziu, locul I a fost câștigat de echipa Școlii Șoldanu coordonați de doamna profesor Dulceață Sorina-Eliza, iar pentru liceu locul I a fost câștigat de echipa Liceului Tehnologic „Nicolae Bălcescu”- Oltenița pregătiți de preotul Vasile Constantin- Cristian.
Copiii clasați pe primele locuri au primit premii constând în bani și cărți de rugăciune, icoane, cruciulițe.
De premiile copiilor s-au ocupat preacucernicul părinte Protopop Necula Marian și preacucernicul părinte Inspector Puișor Arcadie-Alin.
A consemnat preacucernicul părinte Vasile Constantin-Cristian, profesor de religie la Liceul „Nicolae Bălcescu”- Oltenița.