Vernisajul Expoziției de Icoane, ouă încondeiate, și ornamente de Paști ,,Lumină din Lumina Învierii’’

Cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paști, și anul acesta Protopopiatul Oltenița, a organizat cea de-a XI –a ediție a expoziției de icoane, ouă încondeiate, și ornamente de Paști, intitulată ,,Lumină din Lumina Învierii’’, având binecuvântarea Preasfinției Sale, Preasfințitului Părinte Vincențiu – Episcopul Sloboziei și Călărașilor.

La eveniment, au participat un public numeros, copii din orașul Oltenița, și din jur, cadre didactice, și oameni iubitori de cultură, și de artă.

Preacucernicul Părinte Protopop Necula Marian cu un sobor de preoți a oficiat slujba Te Deum-ului, iar la final a ținut un cuvânt în care a felicitat copiii care s-au ostenit cu realizarea lucrărilor, precum și pe îndrumătorii acestora, mulțumind totodată conducerii Muzeului Civilizației Gumelnița din municipiul Oltenița, și tuturor școlilor pentru fructuoasa colaborare.

Lucrările expuse vor fi jurizate în ziua de 17 Aprilie 2015, de un juriu de specialitate, iar premierea câștigătorilor va avea loc în ziua de 19 Aprilie 2015, cu ocazia desfășurării celei de-a XI-a ediții a spectacolului concurs de muzică, poezii, și scenete de Paști, intitulat ,,Lumină din Lumina Învierii’’.

A consemnat domnișoara Luțu Irina – asistent social în cadrul Protopopiatului Oltenița.

Related Posts

Sari la conținut