Sărbătoarea „Adormirii Maicii Domnului” în Parohia Budeşti

Manifestările religioase organizate cu prilejul hramului „Adormirii Maicii Domnului” au debutat încă din ajun, prin oficierea slujbei de vecernie, de către preoţii parohiei Budeşti.

După slujba vecerniei, s-a organizat o procesiune prin localitate cu icoana „Sfânta Troiţă”, la care au participat credincioşii parohiei Budeşti şi nu numai.

Pe tot parcursul procesiunii, credincioşii, cu lumânări aprinse în mâini, au cântat pricesne închinate Maicii Domnului. În centrul localităţii s-a facut un popas şi s-a citit „Al doilea Paraclis al Maicii Domnului”.

La întoarcerea în Sfântul Lăcaş s-a oficiat „Acatistul Adormirii Maicii Domnului”, cât şi „Prohodul Adormirii Maicii Domnului”.

Slujba Sfintei Liturghii din ziua hramului a fost oficiată de preoţii parohiei, la care au participat foarte mulţi credincioşi.

În încheiere, a fost oficiată slujba parastasului pentru ctitori.

Sărbătoarea s-a încheiat cu tradiționala agapă creștină de care s-au bucurat toți credincioșii prezenți.

A consemnat preacucernicul preot Radu Gheorghe-Bogdan, paroh al parohiei „Adormirea Maicii Domnului”-Budești.

Related Posts

Sari la conținut