Joi, 18 august 2016, Biroul de Asistenţă Socială al Protopopiatului Olteniţa reprezentat de doamna asistent social Ioniţă Gina – Eugenia, în colaborare cu Complexul de
Lună: august 2016
După cum a intrat în obiceiul parohiei noastre, manifestarile religioase organizate cu prilejul hramului „Adormirii Maicii Domnului” au debutat încă din ajun, prin oficierea slujbei
Momentul festiv al parohiei „Adormirea Maicii Domnului” – Aprozi a început încă din ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului”, cu săvârșirea Vecerniei, a Litiei și a
În ziua de Marți, 09 August 2016, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a avut loc Şedinţa administrativă a preoţilor din Protopopiatul
Olimpiada „Meșteșuguri artistice tradiționale” de la Sibiu a ajuns la ediția a XXI – a și a reunit un număr mare de participanți din toate