Demers jurnalistic pe banii ticăloșiei, Oltenița.info,

În urma apariției în publicația online „Oltenița.info”, în data de 26 octombrie 2016, a articolului: „La Căscioarele, poarta bisericii a fost smulsă din balamale / Oamenii revoltați pe dascălul care a pătruns în curtea bisericii cu forța”, Biroul de Presă al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor face următoarele precizări:

Preoții Aurel Cucută și Iuliu Rusu sunt suspendați din slujire, începând cu data de 10 oct 2016, până la definitivarea cercetării disciplinare de către Consistoriul Eparhial (Comisia de disciplină).

Preotul Fănel Burulean, este delegatul episcopului să slujească cele sfinte în localitatea Căscioarele.

În dimineața zilei de miercuri, 26 octombrie 2016, când Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, preotul Fănel Burulean, a încercat să intre în biserică pentru a săvârșii Sfânta Liturghie. La intrarea în curtea bisericii parohiale erau cântărețul bisericesc Marian Picheru și femeia care răspunde de pangarul bisericii. Cu toții au constatat că biserica a fost închisă fraudulos, iar singura soluție a fost să scoată poarta din balamale.

Acest demers, de a bloca poarta bisericii, este ilegal, iar cei care au recurs la aceste fapte vor răspunde pentru faptele lor, făcându-se plângere penală în acest sens.

În articolul online se menționează că „Redacția oltenitainfo.ro a fost anunțată imediat după gestul repezit și necalculat al dacălului din Chirnogi. Reporterii noștri au ajuns la fața locului după ce poarta a fost pusă la loc de primarul localității Căscioarele.”, iar adevărul este că preotul Iuliu Rusu a anunțat „redacția” și tot el a făcut „demersul jurnalistic” de a duce reporterul la fața locului.

Considerăm că articolul prezentat în spațiul online nu prezintă realitatea și este în totalitate construit să dezinformeze opinia publică.

Biroul de Presă

al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor

birpresesc@yahoo.ro

[]

Related Posts

Sari la conținut