Prima ședință administrativă lunară a preoților din cadrul Protopopiatului Oltenița

În ziua de Marți, 10 Ianuarie 2017, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a avut loc prima ședinţă administrativă a preoţilor din Protopopiatul „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul” – Oltenița pe anul 2017.

Din partea Centrului Eparhial a participat preacucernicul părinte Daniel Demișcă, Consilier Eparhial pentru Misiune și paroh la parohia „Cuvioasa Parascheva” din cadrul Protopopiatului Oltenița.

După ce a fost intonat „Troparul Bobotezei”, preacucernicul părinte consilier Daniel Demișcă a transmis tuturor celor prezenți Arhierești Binecuvântări din partea Preasfințitului Părinte Episcop VINCENȚIU, declarând ședința deschisă, după care a dat cuvântul preacucernicului părinte Mălăescu Adrian – Florin de la parohia „Sfântul Ioan – Botezătorul” – Fundeni, care a susținut referatul cu tema „„Icoana creștină – Teologie în imagini”.

După susținerea referatului, preacucernicul părinte Marian Necula, protopop al Olteniței, a lansat în discuție diverse probleme legate de tema referatului, după care a prezentat noii slujitori ai Sfintelor Altare din Protopopiatul Oltenița, în persoana preacucernicilor preoți Beberecehe Nicolae – Alexandru de la parohia Renașterea, Ciobanu Alexandru – Valentin de la parohia Căscioarele și Șerban Mihai – Ionuț de la parohia Spanțov.

În continuare au fost comunicate preoților adresele primite de la Centrul Eparhial, referitoare la Sectoarele Administrativ–Bisericesc, Economic–Financiar, Cultural, Social–Misionar și Mass-Media, punctând aspecte legate de fiecare adresă în parte.

Ședința administrativă s-a încheiat cu rostirea rugăciunii „Cuvine-se cu adevărat”.

A consemnat preot Daniel Ciobanu, secretar al Protopopiatului Oltenița.

Related Posts

Sari la conținut