Ziua Eroilor la Olteniţa

În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor şi sărbătoare naţională bisericească, prin hotărârile Sfântului Sinod din anii 1999 şi 2001. Totodată, Legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război a proclamat cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos – Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.

Astfel, pentru pomenirea tuturor eroilor olteniţeni şi nu numai, căzuţi de-a lungul timpului, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori, pentru apărarea Patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea Neamului, libertatea şi demnitatea Poporului Român, Protopopiatul Olteniţa a cinstit și în anul acesta cum se cuvine această zi prin organizarea la monumentul Eroilor din Municipiul Olteniţa a slujbei parastasului.

Pe o ploaie măruntă de primăvară, slujba parastasului a fost oficiată de către un sobor de preoţi de la parohiile din municipiul Olteniţa, în frunte cu preacucernicul părinte Necula Marian, Protopop de Olteniţa.

S-a mers apoi la Biserica „Înălţarea Domnului” – Eroi Olteniţa, unde la monumentul eroilor amplasat în curtea bisericii, s-a oficiat o slujbă de pomenire.

La final, toţi cei prezenţi au fost invitaţi la o agapă frăţească oferită de către parohia „Înălţarea Domnului” – Eroi Olteniţa.

A consemnat preacucernicul părinte Daniel Ciobanu, secretar al Protopopiatului Oltenița.

Related Posts

Sari la conținut