Mihai Eminescu omagiat în Protopopiatul Oltenița

Cu ocazia împlinirii a 169 de ani de la naşterea marelui poet naţional Mihai Eminescu, în data de 15 ianuarie 2019, Centrul de Consiliere si Sprijin – Serviciu social acordat în comunitate persoanelor adulte din cadrul Protopopiatului Olteniţa a organizat o activitate în care a fost evidenţiată personalitatea marelui poet naţional Mihai Eminescu. În cadrul acestei activități doamna Ioniță Gina Eugenia le-a prezentat copiilor, care se află în evidența centrului, o mică parte din viața marelui nostru poet. Ei au recitat poezii în care se regăseau temele eminesciene: natura, dragostea, istoria, folclorul, au cântat pe versurile marelui poet şi au realizat desene inspirate din opera sa. 

La finalul activităţii, toţi copiii au fost recompensați cu dulciuri.

 

A consemnat doamna Ioniţă Gina Eugenia – asistent social al Protopopiatului Olteniţa.

Related Posts

Sari la conținut