Ședința Administrativă lunară a preoților din cadrul Protopopiatului Oltenița

În ziua de Marți, 10 Septembrie 2019, cu binecuvântarea Preasfințitului

Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a avut loc Şedinţa

administrativă a preoţilor din Protopopiatul „Sfântul Ierarh Martir Antim

Ivireanul” –  Oltenița.

 

Din partea Centrului Eparhial a

participat preacucernicul părinte Munteanu Cristian – Ștefan, consilier în

cadrul Sectorului Economic al Sfintei Episcopii a Sloboziei și Călărașilor.

 

După ce a fost rostită rugăciunea „Împărate Ceresc”, preacucernicul părinte

consilier Munteanu Cristian – Ștefan, a transmis tuturor celor prezenți

Arhierești Binecuvântări din partea Preasfințitului Părinte Episcop VINCENȚIU, declarând

ședința deschisă, după care a dat cuvântul preacucernicului părinte Bebereche

Nicolae  Alexandru de la parohia „Adormirea

Maicii Domnului” – Renașterea, care a susținut referatul cu tema „Pregătirea de

către preot a materiilor și a celor necesare săvârșirii Sfintei Liturghii”.

 

După susținerea referatului, preacucernicul

părinte Marian Necula, protopop de Oltenița, a lansat în discuție diverse

probleme legate de tema referatului, după care a comunicat preoților adresele

primite de la Centrul Eparhial, referitoare la Sectoarele Administrativ – Bisericesc,

Economic, Cultural, Social – Misionar și Mass – Media, punctând aspecte legate

de fiecare adresă în parte.

 

La sfârșitul ședinței, în legătură

cu  tema referatului, Protopopiatul

Oltenița, a dăruit în mod gratuit, prin părintele protopop Marian Necula,

tuturor bisericilor din protopopiat, vase pentru apă și vin, sfințite, pentru

săvârșirea Sfintei Liturghii.

 

Ședința administrativă s-a încheiat cu

rostirea rugăciunii „Cuvine-se cu adevărat”.

 

 

 

A consemnat preot Daniel Ciobanu,

secretar II al Protopopiatului Oltenița