Porunca Mântuitorului „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți!” nu semnifică măsura iubirii, ci identificarea fiecăruia dintre noi cu semenii noștri, pentru că toți creștinii alcătuiesc un trup. Astfel, bucuria aproapelui este bucuria mea, iar durerea celui aflat în suferință este în aceeași măsură și durerea mea, iar o astfel de înțelegere a iubirii l-a determinat pe Sfântul Agathon să spună: „Folosul fratelui este roada mea”.
De la începutul acestei pandemii, Protopopiatul Oltenița, prin Biroul de Asistență Socială s-a implicat semnificativ ca persoanele vulnerabile în fața acestei încercări să primească ajutorul necesar.
Astfel în data de 7 aprilie 2020, douăzeci de bătrâni care părăsesc mai greu locuința, au primit pachete cu alimente de bază (făină, ulei, zahăr, orez, paste făinoase, cartofi, pâine), produse de igienă și un cuvânt de încurajare în aceste momente grele.
A consemnat Doamna Ioniță Gina-Eugenia, asistent social al Protopopiatului Oltenița.