Procesiune cu Sfinte Moaște și Sfinte Icoane în Protopopiatul Oltenița

     Având în vedere momentele de cumpănă prin care trece întreaga lume, precum și poporul român și credincioșii din Protopopiatul Oltenița, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor,  Protopopiatul Oltenița a organizat, cu purtarea de grijă a părintelui protopop Marian Necula, în ziua de Duminică, 12 aprilie 2020, sărbătoarea Floriilor, o procesiune pe străzile municipiului Oltenița.cu Icoana Maicii Domnului și Icoana Sfântului Ierarh Nicolae, precum și cu racla cu moaștele Sfinților Mucenici Dimitrie, Gheorghe, Teodor Tiron, Teodor Stratilat, de la Catedrala Protopopească „Sfântul Nicolae”-Oltenița.

           Procesiunea s-a desfășurat fără participarea credincioșilor, în sunetul de clopot al bisericilor din Oltenița, între orele 12°°-13°°, după următorul program:

-plecarea în procesiune a avut loc de la stația Petrom, intrarea în municipiul Oltenița dinspre București, pe bulevardul 22 Decembrie, bulevardul Tineretului, strada Argeșului, strada Alexandru Iliescu și s-a încheiat în fața bisericii „Sfântul Nicolae”-Oltenița. S-au făcut opriri în fața bisericilor „Sfântul Nicolae”-Oltenița Nord, „Înălțarea Domnului”-Eroi Oltenița, „Sfântul Gheorghe”-Oltenița, în fața Spitalului Municipal Oltenița, în fața Căminului de Seniori Oltenița și Catedrala „Sfântul Nicolae”-Oltenița, în cadrul cărora s-au rostit ectenii și rugăciuni pentru izbăvirea de boli molipsitoare, rugăciunea specială de încetare a noii epidemii și rugăciunea de pocăință și de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu.

           Pe tot parcursul procesiunii, au fost intonate imne religioase în cinstea Maicii Domnului, a Sfinților și de Laudă lui Dumnezeu.

        Mulțumim pentru buna desfășurare a procesiunii Primăriei Municipiului Oltenița și Subunității de Jandarmi Oltenița.

           Cu nădejdea că Dumnezeu va asculta rugăciunea noastră și rugăciunea Sfinților și ne va izbăvi, chemăm credincioșii protopopiatului nostru la smerenie, pocăință, post și rugăciune și să nu uităm că numai prin jertfă se ajunge la Înviere, mai ales că ne stă înainte Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos, la capătul căreia vom Învia împreună cu El.

Related Posts

Sari la conținut