Cercetând pe cei lipsiți, parohia Radovanu, Protopopiatul Oltenița

      Pe nimeni milostenia nu l-a făcut sărac, ci mai degrabă l-a îmbogățit. De aceea, și Sfântul Apostol Pavel spune: „Prisosința voastră să împlinească lipsa acelora, pentru ca și prisosința lor să împlinească lipsa voastră, spre a fi potrivire, precum este scris: «Celui cu mult nu i-a prisosit, și celui cu puțin nu i-a lipsit»” (II Cor. 8, 14-15).  

      Astfel, în data de 02 aprilie 2021, Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Oltenița în colaborare cu parohia Radovanu reprezentată de preacucernicul părinte Tudose Ionuț au organizat o acțiune social- filantropică unde a venit în sprijinul mai multor  familii cu venituri reduse, oferindu-le pachete cu alimente, îmbrăcăminte, aducând bucurie și speranță în aceste vremuri grele. Aceste familii au primit cu bucurie darurile, mulțumind persoanelor implicate pentru gestul deosebit de a se fi gândit la ele.

 

A consemnat Doamna Ioniță Gina Eugenia,  asistent  social al Protopopiatului Oltenița.

Related Posts

Sari la conținut