Sâmbăta morților (Moșii de vară) la Catedrala din Oltenița

            Moșii de vară preced Praznicul Pogorârii Sfântului Duh, care are loc la cincizeci de zile de la Învierea Domnului.

 

            În această zi, în Catedrala „Sfântul Nicolae” din Oltenița s-a oficiat Utrenia, Sfânta Liturghie și Slujba Parastasului în cadrul cărora au fost pomeniți toți cei care au trecut la Domnul.

 

            Textul liturgic din Penticostar arată faptul că în această zi ne aducem aminte de „creștinii care au adormit în credință: părinți, strămoși, bunici și străbuni, frați și prieteni, bogați și săraci, împărați și domni, pe cei de laolaltă și sihaștri”, pentru toți aceștia rugându-L pe Dumnezeu astfel: „Odihnește-i, Doamne (…), unde sunt mulțimile tuturor drepților și unde este sălașul sfinților Tăi”.