Duminică, 21 decembrie 2021, a avut loc Concertul Caritabil de Crăciun, „Minunată-i noaptea sfântă”.
Evenimentul s-a desfășurat în Catedrala „Sfântul Nicolae” din Oltenița care s-a arătat neîncăpătoare pentru sutele de suflete însetate să asculte în pragul Crăciunului colindele care vestesc Nașterea Mântuitorului lumii, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Întrupat.
Concertul a avut și un scop filantropic întrucât cei prezenți la concert au putut dona pentru cazul unui bebeluș de 10 luni, Minea Eveline Briana, din Cuza Vodă, Județul Călărași care se află încă de la naștere la Roma, Italia, acolo unde, după ce a fost născută prematur, a fost diagnostică cu o boală rară, Atrezie de esofag și are nevoie de sprijin financiar pentru tratamentele medicale.
Corul de copii ,,Sfântul Alexandru” al Catedralei din Oltenița și Corala „Sfântul Antim Ivireanul” a Protopopiatul Oltenița s-au unit, așadar, în seara de 21 decembrie pentru a pune umărul la salvarea micuței Briana, dar și pentru a bucura inimile creștinilor din Municipiul Oltenița.
Corala „Sfântul Antim Ivireanul” condusă de domnul Andrei Predescu a interpretat colinde din repertoriul românesc, precum și cântece patriotice în prezența a 4 militari din cadrul Jandarmeriei Române. Corul de copii „Sfântul Alexandru” a interpretat colinde tradiționale românești și colinde din repertoriul internațional sub coordonarea Pr. Cristian Necula și a domnului Laurențiu Zorzor.
La concert au luat parte și reprezentanți ai autorităților locale și județene, preoți și profesori de muzică din Oltenița și din București.