Concertul tradițional de Paști ,,Eu sunt Învierea și Viața”

Având Binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Protopopiatul Oltenița a organizat în data de 7 Mai 2022 Concertul tradițional de Paști ,,Eu sun Învierea și Viața” în Catedrala ,,Sfântul Nicolae” din Municipiul Oltenița.

 

Spectacolul a fost susținut de Corul de copii ,,Sf. Alexandru” al Catedralei din Oltenița condus de Pr. Cristian Necula și de Corala ,,Sf. Antim Ivireanul” a Protopopiatului Oltenița condus de domnul Andrei Predescu și se înscrie în ciclul evenimentelor dedicate Marelui Praznic al Învierii Domnului alături de Expoziția de icoane, ouă încondeiate și aranjamente de Paști ,,Lumină din Lumina Învierii”, ediția a XVII-a și Spectacolul – Concurs cu același nume, ediția a XVI-a.

 

Evenimentul și-a propus să transmită bucuria Învierii Domnului nostru Iisus Hristos prin cântec tuturor creștinilor veniți să guste din atmosfera de sărbătoare a Concertului.

 

În finalul evenimentului cultural Părintele Protopop dr. Necula Marian a felicitat corurile participante și a subliniat frumusețea misiunii creștinului de a duce mai departe, prin diferite mijloace, mesajul Învierii Domnului.