Concursul interjudețean Rugăciunea – hrana sufletului Protopopiatul Oltenița

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor și la inițiativa Seminarului Teologic Ortodox ”Sfântul Ioan Gură de Aur”, Slobozia, se desfășoară în Eparhie Concursul ”Rugăciunea – hrana sufletului”.

Acțiunea educativ-religioasă se desfășoară în toate unitățile de învățământ ale celor două inspectorate școlare județene Ialomița și Călărași, cuprinzând faza pe protopopiate.

Astfel, Marți, 24 Mai 2022, Catedrala ,,Sfântul Nicolae” din Oltenița a fost gazda Concursului ce a cuprins elevii din Protopopiatul Oltenița. La acest eveniment s-au înscris peste 50 de elevi coordonați de profesorii de religie din unitățile de învățământ arondate.

Juriul care a evaluat lucrările elevilor a fost format din  PC Pr. Marin Sebastian, directorul Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia, PC Pr. Constantin Pătrașcu, cadrul didactic la Seminarul „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia și PC Preot Cristian Necula, Secretar al Protopopiatului Oltenița.

Elevii înscriși au prezentat poezii, referate, compuneri despre rugăciune, iar după o selecție deosebit de dificilă din partea juriului, s-au premiat cei  merituoși, după cum urmează:

 

  1. Premiul I – Gheoghe Flavia
  2. Premiul al II – lea – Nistea Mihaela
  3. Premiul al III – lea – Călin Andrei
  4. Mențiunea I –Constantin Teodor
  5. Mențiunea a II – a – Aionicesei Ilaria
  6. Mențiunea a III – a – Nistor Maria

 

De asemenea, Corul restrâns al Seminarului Teologic Slobozia a prezentat un concert de cântări specifice Perioadei Pascale.

În finalul concursului interjudețean ,,Rugăciunea, hrana sufletului” Pr.Cristian Necula, delegatul Pr. Protopop al Protopopiatului Oltenița, Marian Necula, a mulțumit Preasfințitului Părinte Vincențiu pentru că a binecuvântat acest eveniment educativ-religios și a felicitat pe elevii participanți, pe îndrumătorii acestora și pe Pr. Director Marin Sebastian pentru inițiava organizării concursului.

 

Related Posts

Sari la conținut