Catedrala din Oltenița și-a sărbătorit Hramul de vară

În data de 30 august Biserica îl prăznuiește pe Sfântul Ierarh Alexandru, unul dintre ocrotitorii Catedralei din Oltenița.

Cu această ocazie, în seara zilei de 29 august 2022 au fost aduse spre închinare Icoana cu Moaștele Sfântului Ierarh Alexandru și a fost oficiate Slujba Vecerniei cu Litie și Acatistul Sfântului Alexandru de un sobor de 16 preoți și diaconi.

La sfârșitul Litiei, slujitorii împreună cu poporul dreptcredincios au plecat în procesiune în jurul bisericii cu Sfintele icoane și Sf. Moaște, iar la final Pr. Conf. Univ. dr. Gheorghe Holbea a vorbit credincioșilor despre viața și activitatea Sfântului Ierarh Alexandru, aprig apărător al Ortodoxiei.

Sărbătoarea celui de-al doilea Hram al Catedralei din Oltenița a continuat marți dimineață, 30 august 2022, prin Săvârșirea Utreniei și Sfintei Liturghii de un sobor de 9 preoți sub protia Preot Protopop dr. Necula Marian.

Răspunsurile la strană au fost date de Corul de copii ,,Sfântul Alexandru” al Catedralei.

La finalul Sfintei Liturghii a fost oficiat Parastasul pentru Domnitorul Alexandru D. Ghica și pentru ceilalți ctitori și binefăcători ai Sfântului Lăcaș.

 

(A consemnat Pr. Cristian Necula, secretar al Protopopiatului Oltenița)

Related Posts

Sari la conținut