Cu arhiereasca binecuvântare a Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în perioada 23 – 24 septembrie 2023, Parohia Sfântul Mare Mucenic Gheorghe Prozanic și Fundația Preoteasa Elena a Parohiei Sfântul Mare Mucenic Gheorghe Prozanic, având ca partener, Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu” din comuna Vasilați, județul Călărași, a organizat „Zilele satului românesc în Parohia Prozanic.”
Obiective:
- cunoașterea sentimentului de respect și dragoste față de ceea ce reprezintă esența poporului nostru. Satul tradițional s-a născut și a supraviețuit în jurul Bisericii, care a ocupat totdeauna locul central și a făcut legătura între oameni și Dumnezeu, între cer și pământ.
- o binevenită întoarcere în timp la satul românesc de altădată, la elementele sale definitorii transmise noilor generaţii ca părţi ale moştenirii identitare comune.
- surprinderea satului românesc în elemente definitorii – tradiţii şi obiceiuri, port popular, arhitectură vernaculară, ocupaţii tradiţionale. Volumele expuse – cărţi şi albume – vor aduce în atenţia publicului aspecte legate de trecut şi prezent, tradiţie şi înnoire în istoria acestui important nucleu de viaţă românească.
- cunoașterea costumului popular românesc: încântare, stil, simbol, folclor și viață.
- prezentări de povești, gusturi și obiceiuri uitate din bucătăria satului românesc.
Program:
Sâmbătă 23 septembrie 2023, începând cu ora 6.30 – biserica parohială Sfântul Mare Mucenic Gheorghe Prozanic:
- rugăciunile de dimineață și Paraclisul Maicii Domnului
- Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie
- Slujbă de Tedeum
- ora 9.00 – deschiderea oficială a activității „Zilele satului românesc în Parohia Prozanic” prin vernisarea expoziției:
- „Arta vestimentară a satului românesc”
Duminică 24 septembrie 2023, (Ziua Satului Românesc) începând cu ora 6.30 – biserica parohială Sfântul Mare Mucenic Gheorghe Prozanic:
- rugăciunile de dimineață și Paraclisul Maicii Domnului
- Utrenia
- Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie
Începând cu ora 16.00 – Școala Gimnazială Constantin Brâncoveanu Vasilați (Locația A – cu etaj):
- „Șezătoare la Prozanic – Tinerii și vârstnicii să laude satul românesc, ” La șezătoare au fost prezenți invitați de seamă din domeniul etnografiei și al folclorului:
- Nicu Mâță, interpret de muzică populară, originar din Republica Moldova.
- Nina Marinescu, absolventă a Școlii Populare de Artă din București și enoriașă a parohiei noastre.
- Amalia Eftimie – profesor specialitea limba și literatura română, director al Liceului Tehnologic „Ion Ghica” din Oltenița.
care au făcut o incursiune în lumea satului, prezentând povești, tradiții și obiceiuri ale satului românesc de altădată.
De asemenea, în cadrul șezătorii grupul de copii și tineret al Fundației Preoteasa Elena a Parohiei Sfântul Mare Mucenic Gheorghe Prozanic coordonat de părintele Niță Ștefan Cătălin și grupul de cateheză al Parohiei Sfântul Mare Mucenic Gheorghe Prozanic coordonat de doamna Durlan Ștefana, profesor disciplina religie, Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu” din comuna Vasilați, județul Călărași au prezentat un program cultural artistic specific satului românesc și o paradă a costumului tradițional românesc.
La sfârşitul şezătorii, toți cei prezenți sau bucurat de bunătățile culinare ale satului românesc al parohiei Prozanic, reconfirmând ospitalitatea, buna grijă faţă de mâncarea tradiţională şi sănătoasă din Muntenia.
A consemnat Preacucernicul Preot Niță Stefan Cătălin
Paroh al Parohiei „Sfântul Gheorghe” Prozanic