Marșul pentru viață 2024 în Protopopiatul Oltenița

Sâmbătă, 30 martie 2024 Protopopiatul Oltenița a organizat mai multe manifestări privind Marșul pentru Viață. După săvârșirea Sfintei Liturghii, între orele 12.00-14.00, în Parcul Central din Municipiul Oltenița, s-a desfășura un concurs de desene pe asfalt cu tematică ,,Construim împreună pentru viață” la care au participat copii de la școlile din Municipiul Oltenița, îndrumați de profesorii de religie, iar cele mai reușite desene urmează a fi premiate cu icoane, cărți și dulciuri de către Protopopiatul Oltenița.

Între orele 14.00 – 16.30 în Catedrala ,,Sfântul Nicolae” din Municipiul Oltenița, a avut loc o adunare ,,Pro Viață” la care au participat preoții din Protopopiatul Oltenița, tot personalul angajat al protopopiatului și al parohiilor, profesori de religie, copii, mame și alți credincioși adulți din Oltenița și din localitățile învecinate. 

La ora 14.00 a fost oficită Slujba de Te Deum de către un sobor de 7 preoți, apoi Corul ,,Sfântul Alexandru” al Parohiei ,,Sfântul Nicolae” Oltenița, a intonat 5 cântece dintre care trei pentru mame și pentru părinți și două închinate Maicii Domnului, modelul suprem de mamă. De asemenea, Corala ,,Sfântul Antim Ivireanul” a Protopopiatului Oltenița a interpretat patru piese potrivite evenimentului.

Manifestările s-au încheiat cu o cateheză tematică pe care a susținut-o Pr. Cristian Necula în care au fost implicați tinere mame și adolescenți de la liceele din Mun. Oltenița, iar la sfârșit a fost intonat Condacul ,,Apărătoare Doamnă”. Pe parcursul desfășurării evenimentului participanții au purtat în mâini, icoane ale Maicii Domnului și ale Praznicului ,,Bunei Vestiri” precum și materiale cu mesaje ,,Construim împreună pentru viață”.

Related Posts

Sari la conținut