Am întâlnit oamenii cu multă durere în suflet și în viața de zi cu zi, cauza fiind, fie povara singurătății, fie neputința bătrâneții, fie lipsa celor necesare pentru un trai decent, dar cu multă nădejde și credință în Dumnezeu.

Astfel în data de 22 aprilie  2024, Centrul de Consiliere si Sprijin – Serviciul Social acordat in comunitate persoanelor adulte din cadrul Protopopiatului Oltenița în colaborare cu parohia Stupinele reprezentată de preacucernicul părinte paroh Radu  Cosmin Alin au organizat o acțiune social- filantropică unde a venit în sprijinul unor familii cu venituri reduse, oferindu-i pachete cu alimente, îmbrăcăminte.

De asemenea preacucernicul părinte și asistentul social au învățat  aceste familii să găsească în credință o ancoră sigură  în momentele de suferință și să se  hrănească  cât mai mult din Cuvântul lui Dumnezeu.

Aceste familii au primit cu bucurie darurile, mulţumind persoanelor implicate pentru gestul deosebit de a se fi gândit la ei deoarece fac parte din familii nevoiaşe.

( A consemnat Doamna Ioniță  Gina Eugenia,  asistentul social al Protopopiatului Oltenița).

Related Posts

Sari la conținut