ARTICOLE
JUL
25
WED

Propovăduire la timpul prezent – ediţia a II-a 2012 în Protopopiatul Olteniţa

Categoria Noutăți    |     08:13

Propovăduire la timpul prezent – ediţia a II-a 2012 în Protopopiatul Olteniţa

La iniţiativa Centrului eparhial al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, au început luni, 23 iulie 2012, cursurile pentru stagiul de formare 'Propovăduire la timpul prezent', organizat pentru preoţii celor şase protoierii ale eparhiei. Cu binecuvântarea Preasfinţitului Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, cursurile vor fi oferite de profesorii de la Seminarul Teologic 'Sfântul Ioan Gură de Aur' din Slobozia.

Datorită aprecierii pe care a primit-o prima ediţie a acestui stagiu de pregătire pentru preoţi,

s-a hotărât organizarea unei noi ediţii a acestui program, pornind de la premisa că actualizarea permanentă a cunoştinţelor este o condiţie obligatorie a eficienţei oricărei activităţi. Stagiul se desfăşoară la fiecare dintre cele şase protopopiate, cursurile fiind susţinute într-o şcoală din fiecare oraş. Perioada de predare este între 23 iulie – 2 august, urmând ca participanţii să treacă printr o evaluare scrisă în perioada 3 – 7 septembrie.

Ieri, 24 iulie, Protopopiatul Olteniţa a găzduit, în cadrului Liceului Neagoe Basarab din Olteniţa, cursurile stagiului de formare destinate preoţilor din Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor.

Propovăduire la timpul prezent se constituie într-un demers de perfecţionare aflat în raport de complementaritate faţă de cursurile şi examenele pentru obţinerea gradelor profesionale, care actualizează şi adaptează noţiunile de care depinde lucrarea concretă a preotului în parohie. Scopul acestei formări este de a-i ajuta pe participanţi să-şi dezvolte capacitatea de autoevaluare a propriei activităţi şi să permită reprezentanţilor Centrului eparhial o evaluare periodică a calităţii pregătirii preoţilor cărora le-a fost încredinţată grija mântuirii creştinilor din parohiile eparhiei noastre.

Totodată, aceste întâlniri urmăresc prevenirea plafonării pregătirii teologice în rândul slujitorilor şi menţinerea statutului de lider şi de intelectual în comunitatea pe care o păstoresc. Astfel, la finalul acestui stagiu de formare, participanţii vor putea să rezolve mai eficient problemele întâmpinate în activitatea pastorală şi administrativă şi să fie un ajutor de nădejde pentru credincioşi.

Stagiul de formare este structurat pe cinci module, fiecărui modul fiindu-i alocate câte două ore (o oră de predare şi una de evaluare):

Modulul I: Noţiuni de administraţie bisericească parohială. Administrarea averii bisericeşti.

Facilitator: PC Pr. Consilier Gabriel Oproiu

Modulul II: Omul şi Cosmosul – Noţiuni de Eco–Teologie

Facilitator: PC Pr. dir. Gabriel Badea

Modulul III: Ierurgiile în Cultul Ortodox

Facilitator PC Pr. Ovidiu Dincă

Modulul IV: „Mergând învăţaţi…”,sau despre responsabilitatea predicării eficiente

Facilitator: PC Pr. insp. Dragoş Gabriel Stanciu

Modulul V: Cum să înţelegem Biblia. Exegeza unor texte cu anevoie de înţeles

Facilitator: PC Pr. prof. dr. Iliescu Neagu