ARTICOLE
MAY
15
WED

13 mai 2013 – Întâlnirea trimestrială cu asistenţii sociali din cadrul Protopopiatelor din cuprinsul Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor

Categoria Noutăți    |     03:40

13 mai 2013 – Întâlnirea trimestrială cu asistenţii sociali din cadrul Protopopiatelor din cuprinsul Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor

Luni, 13 mai 2013, Sectorul Social-Misionar al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor – coordonator al activităţilor social-filantropice din eparhie, a organizat întâlnirea trimestrială a asistenţilor sociali din cadrul Birourilor de Asistenţă Socială ale Protopopiatelor.

La întâlnirea trimestrială au participat consilierul eparhial social şi 9 asistenţi sociali care au discutat despre organizarea evenimentelor planificate care se desfășoară cu ocazia aniversării a 20 de ani de la întemeierea Episcopiei Sloboziei și Călărașilor şi alegerea primului ei Întâistătător – „Slujire şi dăruire. 1993-2003. Două decenii de misiune creştină în Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor”, rezultatele obținute la nivel eparhial din activitatea social-filantropică și responsabilităţile fiecărui Birou de Asistenţă Socială în ce priveşte organizarea şi implementarea activităţilor comune de promovare a activității social-filantropice desfășurate în eparhie.

Întâlnirea a fost apreciată de cei prezenți ca fiind deschisă, interactivă și folositoare, venind în sprijinul îmbunătățirii activităţii sociale desfășurate de către asistenții sociali din cadrul Birourilor de Asistență Socială ale Protopopiatelor din Episcopia Sloboziei și Călărașilor.