ARTICOLE
SEP
19
THU

Concursul „LĂUDAŢI PE DOMNUL” – A 6-a ediţie – Faza pe Eparhie – Oltenița – 15 Septembrie 2013

Categoria Noutăți    |     04:50

Concursul „LĂUDAŢI PE DOMNUL” – A 6-a ediţie – Faza pe Eparhie – Oltenița – 15 Septembrie 2013

În ziua de 15 septembrie 2013, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, s-a desfăşurat la biserica „Sfinţii Ierarhi Nicolae, Alexandru şi Antim Ivireanul” din Olteniţa, cea de-a 6- a ediţie a concursului de muzică religioasă „Lăudaţi pe Domnul” al Patriarhiei Române.

Evenimentul a fost organizat de către Protopopiatul „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul”, prin directa implicare a Preacucernicului Părinte Protopop Necula Marian, la concurs înscriindu-se Corul mixt „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al parohiei „Sfântul Gheorghe” Olteniţa şi Corul de fete „Sfântul Dimitrie izvorâtorul de mir” al parohiei Mânăstirea, ambele din Protopopiatul Olteniţa.

Cele două coruri au prezentat piese în conformitate cu regulamentul şi conceptul concursului.

Juriul concursului a fost alcătuit din PC Pr. Prof. Dr. Lector Zaharia Matei de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti, iar ca membrii din partea Centrului Eparhial, PC Pr. Prof. Consilier Gabriel Oproiu şi PC Pr. Prof. Ion Florin, ambii de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” Slobozia.

În urma jurizării, formaţia corală declarată câştigătoare a fost Corul mixt „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al parohiei „Sfântul Gheorghe” Olteniţa, care va reprezenta Eparhia Sloboziei şi Călăraşilor la faza pe Mitropolie a concursului.

Înafara pieselor din concurs, programul a fost completat de către Corul „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul” al Protopopiatului Olteniţa, care a interpretat piese din repertoriul coral-bisericesc.

La eveniment au participat credincioşi din Olteniţa şi din parohiile învecinate, fiind încântaţi de atmosfera duhovnicească creată prin interpretarea frumoaselor cântece.

În încheierea programului, Părintele Protopop Necula Marian a adresat cuvânt de mulţumire Preasfinţitului Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, membrilor juriului, credincioşilor prezenţi şi bineînţeles formaţiilor corale participante.