ARTICOLE
DEC
02
MON

Ziua Naţională a României sărbătorită la Oltenița

Categoria Noutăți    |     06:05

Ziua Naţională a României sărbătorită la Oltenița

Constituţia României prevede că 1 Decembrie este Ziua Naţională a ţării noastre, în amintirea celor peste 100.000 de români adunaţi pe Câmpul lui Horea de la Alba Iulia, care au cerut Unirea Transilvaniei cu Ţara. Marea Adunare Naţională, constituită din 1.228 de delegaţi, a adoptat o rezoluţie care consfinţea Unirea tuturor românilor din Transilvania, întreg Banatul (teritoriul dintre râurile Mureş, Tisa şi fluviul Dunărea) şi Ţara Ungurească (Crişana, Sătmar şi Maramureş) cu România.

Ziua Unirii nu este rodul unui eveniment spontan, ci al unui ideal împlinit, minuţios pregătit şi mult aşteptat. Ca orice eveniment important al istoriei neamului, şi Unirea tuturor românilor poartă amprenta Bisericii, prin reprezentanţii ei de seamă.

La 1 decembrie 1918, tot în zi de duminică, la Alba Iulia, Biserica românească a fost reprezentată de cei 5 episcopi în funcţiune, 4 vicari, 10 delegaţi ai Consistoriilor ortodoxe şi ai Capitlurilor greco-catolice, 129 de protopopi, câte un reprezentant al Institutelor teologice-pedagogice şi câte doi reprezentanţi ai studenţilor de la fiecare Institut teologic, la care s-au adăugat numeroşi preoţi şi învăţători ai şcolilor confesionale, aleşi ca delegaţi oficiali. Pâlcuri de credincioşi, în frunte cu preoţii satelor, purtau pancarte cu inscripţii: „Trăiască România“, „Vrem Unirea“ sau „Unirea cu Ţara Românească“. Manifestările au început cu oficierea Sfintei Liturghii, românii cerând, mai întâi, binecuvântarea lui Dumnezeu pentru a pune bun început idealului lor.

Urmând exemplul înaintașilor, tot în zi de duminică, după Sfânta Liturghie, oltenițenii au participat în număr mare la festivitățile prilejuite de împlinirea a 95 de ani de la marele act istoric de la 01 decembrie 1918.

Ceremoniile au fost deschise, în prezența reprezentanților autorităților locale și județene, de către un sobor de preoți condus de Preacucernicul Părinte Necula Marian, Protopop de Oltenița, prin oficierea slujbei de Te Deum pentru Ziua Naţională a României. La sfârșitul ceremonialului religios, asistența prezentă a urmărit parada militară.