ARTICOLE
DEC
04
THU

Ziua Internaţională a persoanelor cu handicap

Categoria Noutăți    |     08:24

Ziua Internaţională a persoanelor cu handicap

În data de 03 Decembrie 2014, Biroul de Asistenţă Socială din cadrul Protopopiatului Olteniţa, a sărbătorit alături de copiii de la Complexul de Servicii Comunitare Olteniţa condus de domnul Giani Tăflaru, Ziua Internaţională a persoanelor cu handicap.

Programul artistic a fost susţinut de o parte din copiii de la plasament prezentând poezii, cântece şi desene, aceştia fiind sub atenta supraveghere a personalului de specialitate de care dispune centrul.

La final, copiii au primit daruri constând în fructe, dulciuri, şi jucării.

Această activitate a avut ca obiectiv promovarea înţelegerii problemelor legate de handicap şi mobilizarea susţinerii demnităţii, drepturilor, şi bunăstării persoanelor cu handicap.

Persoanele cu dizabilităţi au nevoie nu doar de compătimire, ci şi de solidaritate, sprijin, acceptare, dragoste şi respect.

A consemnat domnişoara Luţu Irina. asistent social în cadrul Protopopiatului Olteniţa.