ARTICOLE
DEC
10
WED

1 Decembrie sărbătorit la Olteniţa

Categoria Noutăți    |     11:46

1 Decembrie sărbătorit la Olteniţa

În ziua de 1 Decembrie 2014, cu ocazia sărbătorii naţionale a României, în toate Bisericile din Protopopiatul Olteniţa s-a desfăşurat slujba Te-Deumului pentru Ziua Naţională.

În mod deosebit, în municipiul Oltenița au avut loc o seamă de manifestări în baza parteneriatului și bunei colaborări cu Primăria municipiului Oltenița.

Astfel, după săvârșirea slujbei Te Deumului, toți preoții din municipiul Oltenița au participat la parada militară, după care împreună cu autoritățile locale și mulțimea de credincioși prezentă, au săvârșit la monumentul Eroilor din centrul municipiului Oltenița, slujba de pomenire în cinstea celor căzuți pentru libertatea și demnitatea Neamului Românesc.

După săvârșirea slujbei de Pomenire, Preacucernicul Părinte Protopop Necula Marian, a rostit un cuvânt în care a evocat importanța zilei de 1 Decembrie, jertfa și sacrificiile pe care strămoșii le-au făcut de-a lungul timpului și care trebuie să servească ca model și exemplu pentru prezent și viitor.

A consemnat Părintele Protopop Necula Marian.