ARTICOLE
MAY
11
MON

Concursul de cântece, poezii şi scenete de Paşti „Lumină din Lumina Învierii”

Categoria Noutăți    |     06:56

Concursul de cântece, poezii şi scenete de Paşti „Lumină din Lumina Învierii”

Ca în fiecare an, şi anul acesta Protopopiatul Olteniţa a organizat, având binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în data de 19 aprilie 2015, în Duminica a II-a după Sfintele Sărbători de Paşti, cea de-a XI-a ediţie a concursului de cântece, poezii şi scenete de Paşti intitulată „Lumină din Lumina Învierii”, la care au participat copii de la instituţiile de învăţământ din Municipiul Olteniţa şi împrejurimi.

Această a XI-a ediţie a spectacolului concurs s-a desfăşurat, ca urmare a unei colaborări rodnice între biserică şi şcoala (preoţi, profesori de religie şi directori de şcoli din judeţul Călăraşi), prin implicarea directă a preacucernicului părinte protopop Necula Marian.

Toţi copii participanţi au primit în dar dulciuri şi fructe, iar câştigatorii au fost recompensaţi cu diplome, ca semn de recunoaştere a strădaniei lor.

De asemenea, în finalul concursului au fost desemnaţi şi câştigătorii la cea de-a XI-a ediţie a expoziţiei de icoane, ouă încondeiate şi ornamente de Paşti intitulată „Lumină din Lumina Învierii”, al cărei vernisaj a avut loc în data de 06 aprilie 2015.

A consemnat preacucernicul preot Ciobanu Daniel, secretar al Protopopiatului Oltenița.