ARTICOLE
MAY
22
SUN

Vernisajul Expoziției de icoane, ouă încondeiate și ornamente de Paști „Lumină din Lumina Învierii”

Categoria Noutăți    |     09:02

Vernisajul Expoziției de icoane, ouă încondeiate și ornamente de Paști „Lumină din Lumina Învierii”

Cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paşti, având binecuvântarea Preasfinției Sale, Preasfințitului Părinte Vincențiu – Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Protopopiatul „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul”-Oltenița a organizat cea de-a XII -a ediție a Expoziției de icoane, ouă încondeiate și ornamente de Paști, intitulată „Lumină din Lumina Învierii”.

La eveniment au participat cu lucrări copii de la școlile din municipiul Oltenița și din împrejurimi, cadre didactice și oameni iubitori de cultură și de artă.

Preacucernicul Părinte Protopop Necula Marian a oficiat în fruntea unui sobor de preoți o slujbă de mulțumire adusă lui Dumnezeu, iar la final a ținut un cuvânt în care a felicitat copiii care s-au ostenit cu realizarea lucrărilor, precum și pe îndrumătorii acestora, mulțumind totodată conducerii Muzeului Civilizației Gumelnița din municipiul Oltenița, Clubului Elevilor din municipiul Oltenița și tuturor școlilor participante pentru fructuoasa colaborare.

Lucrările expuse vor fi jurizate în ziua de 07 mai 2016 de un juriu de specialitate, iar premierea câștigătorilor va avea loc în ziua de 08 mai 2016, cu ocazia desfășurării celei de-a XII-a ediții a Spectacolului Concurs de cântece, poezii și scenete de Paști, intitulat „Lumină din Lumina Învierii”.

A consemnat preotul Ciobanu Daniel-secretar în cadrul Protopopiatului Oltenița.