ARTICOLE
JUL
01
FRI

Ședința Administrativă lunară a preoților din cadrul Protopopiatului Oltenița

Categoria Noutăți    |     07:13

Ședința Administrativă lunară a preoților din cadrul Protopopiatului Oltenița

În ziua de Marți, 14 Iunie 2016, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a avut loc Şedinţa administrativă a preoţilor din Protopopiatul „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul” – Oltenița.

Din partea Centrului Eparhial a participat preacucernicul părinte Manuel Rusu, consilier eparhial în cadrul Sectorului Cultural.

După ce a fost rostită rugăciunea „Împărate Ceresc”, preacucernicul părinte Manuel Rusu a declarat ședința deschisă, după care a dat cuvântul preacucernicului părinte Florin Matei, paroh la parohia „Adormirea Maicii Domnului” – Progresu, care a susținut referatul cu tema „Participarea tinerilor la viaţa liturgică a Bisericii, mijloc de cultivare a iubirii de Dumnezeu şi de aproapele, de responsabilizare şi maturizare spirituală pe calea mântuirii”.

După susținerea referatului, preacucernicul părinte Marian Necula, protopop de Oltenița, a lansat în discuție diverse probleme legate de tema referatului, după care a comunicat preoților adresele primite de la Centrul Eparhial, referitoare la Sectoarele Administrativ–Bisericesc, Economic–Financiar, Cultural, Social–Misionar și Mass-Media, punctând aspecte legate de fiecare adresă în parte.

Ședința administrativă s-a încheiat cu rostirea rugăciunii „Cuvine-se cu adevărat”.

A consemnat preot Daniel Ciobanu, secretar al Protopopiatului Oltenița.