Protopopiatul Oltenița
Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Referatul - „Familia-Biserica cea mică” - Protopopiatul Oltenița

Sfântul Ioan Gură de Aur a numit familia - biserica de acasă sau biserica cea mică. Pe bună dreptate, familia este oglinda orânduirii Dumnezeieşti, căci Sfântul Apostol Pavel aseamănă relaţiile din familie cu relaţia dintre Hristos şi Biserică: ”Aşadar, bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia pe sine se iubeşte. Căci nimeni vreodată nu şi-a urât trupul său, ci fiecare îl hrăneşte şi îl încălzeşte, precum şi Hristos Biserica, pentru că suntem mădulare ale trupului Lui, din carnea Lui şi din oasele Lui. De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică”. (Efeseni 5, 28-32). Acest pasaj biblic este atât de semnificativ, încât el se citeşte la Sfânta Taină a Cununiei, reflectând învăţătura Bisericii despre familie.

Dumnezeu a binecuvântat familia încă din tinereţea omului născut în Rai, poruncindu-i: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!” (Facerea 1, 28), apoi a înnoit această binecuvântare la nunta din Cana Galieei.

Din acest motiv, familia nu este o simplă unire dintre un bărbat şi o femeie, ci este celula socială umană, constituită după principiul Divin, capul familiei fiind şi ”preotul” acestei mici biserici de acasă, iar membrii familiei – mădularele micii biserici. ”Preotul” nu este împărat. Capul familiei nu poate fi stăpânul ei, ci este slujitorul ei care duce cea mai mare răspundere în faţa Creatorului, pentru toate sufletele ce i-au fost încredinţate spre îngrijire. Bărbatul în familie niciodată nu poate fi tratat drept o unitate separată, ci doar împreună cu soţia – pentru că vor fi amândoidoi un trup. Şi dacă bărbatul este capul, femeia este inima şi sufletul.

Familia creștină este binecuvântare şi icoană a iubirii lui Dumnezeu pentru umanitate, un spaţiu sacru al lucrării harului Preasfintei Treimi, orientat spre viaţă şi iubire eternă. În familie, relaţia părinţi-copii se înţelege mai ales din perspectiva relaţiei omului cu Dumnezeu. Copiii nu se nasc doar pentru o viaţă terestră, ci se nasc şi ca să poată deveni, prin Botez, fii ai lui Dumnezeu după har (cf Ioan 1, 12-13) şi să dobândească viaţa veşnică din Împărăţia Preasfintei Treimi. De aceea, creşterea copiilor trebuie realizată cu iubire părintească şi responsabilitate deplină, prin rugăciune şi educaţie pentru fapte bune. Cu ajutorul părinţilor şi al celorlalţi membri ai familiei, copilul îşi formează prima imagine despre lume şi societate, învață credința în Dumnezeu şi cultivă dragostea și respectul față de semeni.

Caracterul copiilor nu se formează doar prin cuvinte şi activităţi, ci şi prin exemplul de viaţă al părinţilor. Legătura armonioasă cu părinţii, intensă la vârsta copilăriei, este componenta principală a formării lor. Dimpotrivă, lipsa armoniei în relaţiile dintre părinţi influenţează negativ întreaga viaţă a copiilor.

Autoritatea părinţilor nu trebuie să se întemeieze pe constrângere sau violenţă, ci pe iubire, dialog şi sprijin. Conţinutul şi calitatea comunicării dintre părinţi şi copii constituie cheile reuşitei educaţiei creştine. Familia creştină, compusă din bărbat, femeie şi copii, reprezintă spaţiul intim cel mai de preţ pentru cultivarea iubirii conjugale, părinteşti, filiale şi frăţeşti. Lipsa de iubire și de comuniune în familie duce la înstrăinare între membrii acesteia, la violenţă conjugală și domestică, la divorţ, la alcoolism, la abandon şcolar etc., cu efecte dramatice pentru copii. 

Îndeosebi, în societatea contemporană agitată şi în rapidă schimbare, care exercită o presiune puternică asupra copilului prin multiple noutăți şi tentaţii, dialogul părinţilor cu fiul sau cu fiica lor, în vederea înţelegerii corecte a valorilor, este deosebit de necesar. Copilul nu este chemat să urmeze în viaţă un drum întâmplător, ci trebuie să-şi aleagă propriul drum dintr-o mulţime de posibilităţi care i se oferă.

Copiii în familie ar trebui crescuţi exact după principiul raportului între Hristos şi Biserică, unde tata, inspirat şi susţinut de mama, va fi slujitorul lui Hristos – şi al micii biserici încredinţate lui – iar  copiii vor fi rodul şi obiectul dragostei şi grijii părinteşti.

În plan social familia este declarată drept celula ce consolidează societatea. Dar acest lucru nu se va întâmpla niciodată, dacă familia va fi privită şi tratată în afara contextului spiritual. Şi asta pentru că spiritualitatea inspiră existenţa şi moralitatea unei familii, iar în lipsa unor valori înalte duhovniceşti familia va fi seacă, lipsită de viaţă. Societatea însă nu este altceva decât uniunea între familii. Şi această uniune nu va putea niciodată exista armonios, dacă în fiecare mică biserică nu va fi uniune.

În concluzie aș dori să relatez un sfat pe care l-am primit de la părintele meu duhovnic, când eram la începutul preoției și al căsniciei. Părintele duhovnic m-a întrebat: ”care crezi că este cel mai de preț dar pe care îl poți oferi familiei tale?”. După un scurt răgaz am răspuns, întrebând: ”iubirea, banii?”. Iar părintele, cu glasul său bland și hotărât mi-a spus: ”timpul părinte, timpul. Și o dată cu timpul petrecut în familie vor veni și iubirea, înțelegerea și tot ce e mai bun și frumos pentru familie ”.

Acum, după 20 de ani de căsnicie, acest sfat îl transmit și eu mai departe tuturor celor care au nevoie: ”timpul”.

 

Pr. Dulceață Răzvan Vasile

Noutati