Cuvântul Domnului
Relatări

Cuvântul Domnului

10 Jan 2021
20:39

12 Și Iisus, auzind că Ioan a fost întemnițat, a plecat în Galileea.

13 Și părăsind Nazaretul, a venit de a locuit în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon și Neftali,

14 Ca să se împlinească ce s-a zis prin Isaia proorocul care zice:

15 "Pământul lui Zabulon și pământul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor;

16 Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare și celor ce ședeau în latura și în umbra morții lumină le-a răsărit".

17 De atunci a început Iisus să propovăduiască și să spună: Pocăiți-vă, căci s-a apropiat împărăția cerurilor. (Matei 4)