Protopopiate

Ziua Unirii Principatelor Române sărbătorită la Parohia Mircea Vodă din Călărași

24 Jan 2021
14:52

     Duminică, 24 ianuarie 2021, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească la parohia Mircea Vodă - Călărași din Protopopiatul Călărași.

     Sub protia Preasfinției Sale au slujit preacucernicii părinți consilieri Florin Ionescu și Nicușor – Silviu Dascălu, preacucernicul părinte Vasile Viorel Dinu, Protopop de Călărași, preoți și diaconi. 

     Un grup restrâns din Corul „Mihail Vulpescu” al Protopopiatului Călărași, dirijat de părintele Laurențiu Marian Dobre, a dat răspunsurile, armonizând dialogul liturgic.

     În timpul Sfintei Liturghii au fost rostite cereri pentru cei bolnavi, iar la  finalul slujbei Preasfințitul Episcop a citit rugăciunea specială pentru încetarea epidemiei.

     Chiriarhul locului a împărtășit copiii prezenți la Sfânta Liturghie și a felicitat grupul de cateheză al parohiei pentru interpretarea pieselor patriotice și religioase de la momentul chinonicului.

     În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți, Preasfinția Sa a vorbit despre pericopa evanghelică a vindecării orbului din Ierihon, despre puterea credinței acestui om nevăzător, care auzind de minunile Mântuitorului Iisus Hristos a nădăjduit că-L va întâlni și a crezut că va fi vindecat de El.

     După Sfânta Liturghie s-a săvârșit slujba de Te Deum pentru a marca ziua de 24 ianuarie, ce amintește în istoria României de Unirea Principatelor Române, anul acesta, împlinindu-se 162 de ani.

     Preasfințitul Vincențiu a binecuvântat toți credincioșii prezenți la slujba arhierească.

 

 

     Slujbele arhierești sunt transmise live pe site-ul oficial www.sf-esc.ro, prin intermediul transmisiunilor live, platformă oferită de Asociația Lăcașuri Ortodoxe.