În cadrul parteneriatului dintre școală și Biserică, în data de 14 decembrie 2025, la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Ulmeni s-a desfășurat activitatea religios-educativă „Colindul – laudă Nașterii Domnului”.
Elevii din Grupul „Sfântul Ierarh Nicolae”, coordonați de dna. prof. Ozunu Mihaela și însoțiți de cadre didactice, au înălțat prin colinde și poezii duhovnicești bucuria venirii Mântuitorului în lume.
Activitatea a fost organizată cu implicarea directă a preoților Muțulescu Mădălin și Ciobanu Valentin, care au primit cu drag elevii în sfântul lăcaș. Colindele tradiționale, cântate cu emoție și credință, au adus aminte tuturor celor prezenți de semnificația profundă a Nașterii Domnului, ca praznic al iubirii dumnezeiești și al mântuirii neamului omenesc.
Așa cum scrie Sfântul Apostol Pavel: „La plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său” (Galateni 4, 4), iar colindele sunt mărturie a acestei Întrupări sfinte.
Pentru dăruirea și bucuria cu care au vestit Nașterea Domnului, copiii au fost răsplătiți cu dulciuri, în semn de recunoștință și dragoste părintească din partea preoților.
A consemnat prof. Ozunu Mihaela






