Marșul pentru Viață 2025 a avut loc sâmbătă, 29 martie, în numeroase orașe din România, sub tema „Fiecare om contează”. Evenimentul a reunit în țară peste 200.000 de participanți, evidențiind importanța susținerii și promovării vieții.
Cu arhiereasca binecuvântare a Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în Protopopiatul Oltenița, s-a desfășurat a XV-a ediție a Marșului pentru viață, la Catedrala „Sfântul Nicolae” Oltenița.
Începând cu orele 16:00, s-a oficiat Slujba de Te Deum de către un sobor de preoți. Părintele Protopop dr. Necula Marian a dat citire Cuvântului Pastoral al Preasfinției Sale, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor cu ocazia Marșului pentru Viață 2025.
Activitatea a continuat cu frumoase cântări religioase interpretate de Corul „Sfântul Alexandru” al Parohiei „Sfântul Nicolae” Oltenița și poezii dedicate mamei creștine. Corala ,,Sfântul Antim Ivireanul” a Protopopiatului Oltenița a interpretat piese potrivite evenimentului.
Manifestarea s-a încheiat cu intonarea Condacului ,,Apărătoare Doamnă”, interpretată de toți cei prezenți: preoți, profesori de religie, elevi și părinți. Pe parcursul desfășurării evenimentului participanții au purtat în mâini icoane ale Maicii Domnului și ale Praznicului ,,Bunei Vestiri”.
Părintele Protopop dr. Necula Marian a ținut un cuvânt de învățătură despre rolul familiei creștine, subliniind că fiecare viață are valoare și sprijinul oferit femeilor însărcinate aflate în dificultate poate face diferența.
Din partea Inspectoratului Școlar Județean Călărași responsabili au fost preotul Vasile Cristian (liceu) și dna. Prof. Dulceață Sorina (gimnaziu).
A consemnat preacucernicul părinte NECULA Cristian, secretar al Protopopiatului Oltenița



