Marți, 14 mai 2019, a avut loc Ședința administrativă lunară a preoților din cadrul Protopopiatului Oltenița. În cadrul acestei ședințe a participat ca delegat din
Lună: mai 2019
Într-o atmosferă de sărbătoare, cu emoție în suflet, copiii Grădiniței numărul 5 „Spiru Haret” din municipiul Oltenița coordonați de doamnele educatoare și în colaborare cu
Cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paşti, având binecuvântarea Preasfinției Sale, Preasfințitului Părinte Vincențiu – Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Protopopiatul „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul”- Oltenița
Ca în fiecare an, și anul acesta Protopopiatul Oltenița a organizat, având binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Călărași și Muzeul Civilizației
În binecuvântata săptămână a Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos, doamna Ioniță Gina Eugenia, asistentul social al Biroului de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Oltenița, împreună
Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Oltenița în colaborare cu Școala Gimnazială „Spiru Haret” din Municipiul Oltenița, au organizat un atelier de creație unde elevii clasei a
Cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paști, Centrul de Consiliere și Sprijin – Serviciu social acordat în comunitate persoanelor adulte din cadrul Protopopiatului Oltenița a organizat o acțiune
Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Oltenița în colaborare cu Școala Gimnazială „Mircea Eliade” din Municipiul Oltenița, a organizat un program artistic unde elevii
Una dintre poruncile Mântuitorului nostru Iisus Hristos este aceea de a ne iubi aproapele ca pe noi înșine. Și aceasta se vădește în înțelegerea și
Biroul de Asistență Socială în colaborare cu Liceul Tehnologic „Ion Ghica” din Municipiul Oltenița, au organizat un atelier de creație în cadrul cărora elevii clasei a